Mijlocașul formației Dinamo, Vlad Munteanu, a declarat, vineri, când a efectuat vizita medicală la INMS, că speră ca echipa sa să rămână la fel de unită și atunci când va trece prin momente mai grele, în urma unor înfrângeri din campionat.
„Va fi greu, dar cred că am făcut o pregătire bună, avem parte de un lot mai echilibrat. Vom vedea în timp dacă echipa e unită, cred că și rezultatele vor avea un efect asupra grupului. La bine știți cum e, toată lumea e fericită. La rău, sper să reușim să rămânem uniți și să nu dăm unii în alții. Cred că depinde de noi să aducem spectatorii la meci. Dacă îi vom urni din fața televizorului sau de unde sunt, asta depinde numai de noi. Nu cred că trebuie să ne rugăm de spectatori, să spunem că avem nevoie de ei. E clar că au demonstrat de foarte multe ori că sunt al 12-lea jucător„, a spus Munteanu.
Jucătorul dinamovist consideră că meciul cel mai imprtant este primul, cel cu Sportul Stundețesc, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, și că nu ar trebui ca echipa sa să fie influențată în vreun fel de problemele financiare ale adversarilor: „Deocamdată, nu trebuie să vorbim de titlu, trebuie să vorbim de prima etapă, cu Sportul, pentru că aia e cea mai importantă. E decizia lor dacă vor să boicoteze meciul. Nu ne interesează, ne vom prezenta la meci”.
Alături de Vlad Munteanu a efectuat vizita medicală și jucătorul albanez Elis Bakaj, transferat în această iarnă la Dinamo.
Atacantul Liviu Ganea a declarat, la antrenamentul de dimineață, că speră ca Dinamo să aibă un sezon de cel puțin cinci ori mai bun decât precedentul: „Am avut multe meciuri de pregătire, într-o perioadă lungă de cantonament. Acum intrăm în linie dreaptă, așteptăm să reînceapă campionatul. Sperăm să avem și terenuri bune și vremea să țină cu noi. Sperăm ca acest campionat să fie, dacă nu de zece ori mai bun decât precedentul, măcar de cinci ori. Vom vedea. Pornim de pe un loc neobișnuit pentru Dinamo și sperăm ca odată cu trecerea etapelor să ajungem în frunte. Am auzit că sunt unele probleme financiare la Sportul, că sunt jucători neplătiți de mai multe luni și că e posibil să nu se joace meciul”.
Referitor la nunta pe care fundașul Zie Diabate o va face sâmbătă la un restaurant de pe autostrada București Pitești, Ganea a spus că toți jucătorii dinamoviști au fost surprinși de decizia acestuia. „Vom chefui la nuntă la Diabate dar cu măsură. Ne-a surprins și pe noi că face nunta pe la un restaurant de pe autostradă. Ne așteptam să facă nuntă la el acasă în Coasta de Fildeș, dar el a ales România. Sperăm să fie frumos. Era mai greu să ajungem noi în Coasta de Fildeș, cred că o făcea fără noi”, a mai spus Ganea.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER